Primarul comunei Ciugud

Gheorghe Damian

Gheorghe Damian este primarul comunei Ciugud, comunitatea rurală din România care a reuşit să atragă cele mai multe fonduri europene în exerciţiul financiar trecut.

Aflat la cel de-al cincilea mandat, edilul din Ciugud poate spune că a găsit „reţeta” prin care poţi transforma administrativ o comună într-o localitate cu adevărat europeană. Cu multă muncă, pricepere, seriozitate dar mai ales cu viziune europeană, comuna condusă administrativ de Gheorghe Damian a devenit cunoscută în întreaga ţară fiind denumită de multe ori „Ciugud to be true”.

Provocarea sa pentru viitor este să ridice la un nivel maxim standardul de viaţă din Ciugud dar să păstreze în acelaşi timp autenticitatea satului românesc care se regăseşte în special în arhitectura specifică. De aceea Ciugudul este comuna din România care caută continuu soluţii de arhitectură pentru renaşterea vetrei fiecărui sat pe care îl are în componenţă. În 2017 administraţia locală a încheiat un concurs unic în România prin care a selectat soluţii de arhitectură pentru renaşterea şi punerea în valoare a vetrei vechi a satului Hăpria.

La ArchiTECHture Conference&Expo, Gheorghe Damian va încerca să arate cum poţi dezvolta o comunitate rurală cu viziune şi cu idei de arhitectură inteligente.

# ArchiTECHture